https://www.arc-en-ciel.ro/
22

STUDIU: 90 % DINTRE CAZURILE DE AUTISM LA COPIII MICI AU DREPT CAUZA TELEVIZORUL, MOBILUL SAU TABLETA

 

Un studiu făcut de Centrul pentru Copii cu Autism arată că în cazul a 90 la sută dintre copiii de 2-3 ani, care sunt diagnosticaţi cu o formă de autism, factorul declanşator este vizionarea excesivă a programelor TV sau a altor forme de realitate virtuală, informează Mediafax.

"Dacă aparent 5 ore pe zi de vizionare ar trebui “să nu fie” un fapt îngrijorător, în cazul copiilor şi mai ales al copiilor mici de 0-2 ani, consumul TV este foarte dăunător, ajungându-se în marea majoritate a cazurilor în care cei mici au fost lăsaţi în medie peste 5 ore/zi în faţa mediilor virtuale, la diagnostice de întârziere în dezvoltarea psiho-motrica, întârziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului, tulburare de opoziţie şi/sau comportament, şi, mai grav, de ADHD sau chiar de autism", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Marius Zamfir, psiholog şi coordonator Centru pentru Copii cu Autism.

În acest context, Centrul pentru Copii cu Autism a lansat, marţi, campania "Stop Autism Virtual!", care îşi propune conştientizarea cauzelor grave ale vizionării TV, în rândul copiilor cu vârste curprinse între 0 şi 2 ani.

"L-am numit autism pentru că are simptomele specifice copiilor cu autism. Simptome perfect identice. Este aproape imposibil să faci diagnosticul diferenţiat dacă are sau nu are autism virtual sau autism clasic pentru că simptomele sunt perfect la fel. Simptomele autismului sunt lipsa reciprocităţii sociale, lipsa contactului vizual, lipsa dezvoltării limbajului, lipsa jocului şi mai ales a jocului social, de rol în care copilul se preface că este ceva sau că face ceva şi jocurile stereotipe şi repetitive", a adăugat Marius Zamfir.

Psihologul a explicat că acesta este un fenoment în creştere şi că în 90% din cazuri, părinţii au recunoscut că cei mici petrec câte 4-5 ore pe zi în faţa televizorului.

"Acesta este un fenomen de care eu mă lovesc în peste 90% din cazurile noi. Aproape că nu am mai întâlnit părinte - în momentul în care mă sună că are o problemă cu copilul, prima întrebare este cât a stat copilul în mediul virtual în perioada 0-2 ani. La peste 90% din cazuri părinţii îmi spun peste 4-5 ore. Televizorul poate fi factor declanşator sau factor agravant. Diferenţa dintre autism clasic şi cel virtual este că acolo vorbim despre o distrugere şi o nedezvoltare neurologică cauzată de factori biologici. În general distrugerea este ireversibilă pe zonele acelea nu se mai creează sinapse pe când în cazul aceste este vorba despre nestimulare, nedezvoltare corespunzătoare şi a ariilor neuronale de aceasta copilul se reface repede", a explicat Zamfir.

În anul 2008, Academia Americană de Pediatrie a recomandat ca accesul la tehnologiile şi dispozitivele multimedia pentru copiii între 0-2 ani să fie restricţionat complet, pentru copiii între 3 şi 6 ani, să fie limitat la maximum o oră pe zi, iar cei între 6 şi 12 ani să vizualizeze programele TV maximum două ore pe zi.

de Mihai Diac

sursa: www.romanialibera.ro





ULTIMELE ARTICOLE
RAPORT ASUPRA ACTIVITATII DESFASURATE IN ANUL SCOLAR 2014-2015


LINK-URI UTILE
Radio Trinitas Radio Trinitas
Biblioteca Nationala a Romaniei Biblioteca Nationala a Romaniei
Institut Français Institut Français
DELF Élève DELF Élève
Sempre Sano Catering Sempre Sano Catering
Go Kid! Go Kid!
Stiri pentru copii Stiri pentru copii
Mind Lab Mind Lab
Pap Tot Pap Tot
Savana Kids Savana Kids
Fabryo Fabryo
SUNE SUNE
Prokid.ro Prokid.ro
MNAC MNAC